Compozitia apei

Compozitia apei

Ce contine apa ?

 

Apa nu apare în natură în stare pură, ci are multe săruri dizolvate şi alte substanţe. Desigur proporţia variază mult între apele dulci şi cele sărate, oceanice sau din lacuri sărate.

 

Astfel, în ea găsim cationi: calciu, magneziu, sodiu, potasiu, aluminiu, fier, mangan, titan, crom, nichel, cupru, staniu, plumb, zinc, cobalt, arsen, seleniu, cadmiu, sronţiu, bariu, litiu, beriliu etc. ;

 

anioni : fluor, azotat, brom, fosfat, bor, iod, cian, sulfat, carbonat, bicarbonat, hidroxil, azotit etc. ;

 

substanţe neionice: silice, substanţe uleioase, petroliere, grase, fenoli, detergenţi, gaze dizolvate (oxigen, dioxid de carbon, azot, în cantităţi mai mici şi metan, oxizi de azot, amoniac, hidrogen sulfurat, radon etc.) precum şi microfloră şi faună, care va fi descrisă l acapitolul „Apa şi Biosfera”.

 

Abundenţa relativă a solidelor dizolvate în apă este desigur dependentă mult de natura geologică a zonei şi de alţi factori. Totuşi statistic unele elemente sunt prezente în cea mai mare parte a apelor şi au concentraţii semnificative, pe când altele apar rar sau numai în cantităţi extrem de reduse. O statistică asupra compoziţiei apei potabile propune următoarea ordine a abundenţei:

 

· Constituenţi majori (de la 1 la 1000 mg /litru): sodiu, calciu, magneziu, bicarbonat, sulfat, clor, silice;

 

· Constituenţi secundari ( de la 0,01 la 10 mg / litru): fier, stronţiu, potasiu, carbonat, azotat, fluor bor;

 

· Constituenţi minori (de la 0,0001 la 0,1 mg/litru): stibiu, aluminiu, arsen, bariu, brom, cadmiu, crom, cobalt, cupru, germaniu, iod, plumb, litiu, mangan, molibden, nichel, fosfat, rubidiu, seleniu, titan, uraniu, vanadiu, zinc;

 

· Constituenţi prezenţi ca urme (de regulă sub 0,001 mg/ litru): beriliu, bismut, ceriu, cesiu, galiu, aur, indiu, lantan, neobiu, platina, aur, ruteniu, scandiu, argint, thaliu, toriu, cositor, tungsten, yterbiu, itriu, zirconiu;

 

În funcţie de ionii dominanţi, putem clasifica apa dulce în 24 de categorii. În practică această distincţie este foarte utilă la apele minerale. Majoritatea apelor râurilor mari sunt calcice-hidrocarbonatate.

 

Pentru a ne face o idee despre ce înseamnă în practică aceste concentraţii, să vedem ce cantităţi impresionante de diverse minerale solvite există în medie într-un volum cubic de apă de mare cu latura de o milă: 120.000.000 tone de clorură de sodiu, 18.000.000 tone de clorură de magneziu, 8.000.000 tone de sulfat de magneziu, 6.000.000 tone de sulfat de calciu, 4.000.000 tone de sulfat de potasiu, 550.000 tone de carbonat de calciu, 350.000 de tone de bromură de magneziu, 60.000 de tone de sronţiu, 21.000 tone de bor, 6400 de tone de fluor, 900 tone de bariu, între 100 şi 12.000 de tone de iod, 50 până la 350 tone de arsenic, 45 tone de argint, 25 de tone de aur şi 7 tone de uraniu…. Într-adevăr, marea ascunde comori… Doar că nu avem capacitatea tehnică de a extrage la nivel industrial aceste minerale din apa mării şi continuăm să o facem prin mineritul pe uscat, uneori cu consecinţe de mediu catastrofale…